Batranul batran pletos ce avea doua doze si doua peturi

Avea 2 peturi goale si 2 doze goale.

Le aranja din cand in cand pe masa lui, o mare de verdeata ce dadea spre bulevard. Le aseza oranduit, dozele in partea stanga si peturile in dreapta. Le mai aseza o data, probabil ca uitase ca deja le aranjase.

Intre timp desi aproape vara, la temperaturi de peste 25 de grade, batranul batran pletos trebuia sa se imbrace. Mai intai isi ridica pantalonii - erau pantaloni de pijama. Apoi isi aranja gulerul invizibil de la camasa ce nu exista si apoi cu un avant magnifc, ca si cum ar imbraca o blana sau un sacou de bal, isi arunca singurul lucru de care era mandru, pe spate. O geaca ce parea de piele. Si ce avant si ce gratie. Ceva in gestul acela cu avant mi-a amintit de toti batranii din lume.

Si apoi, apoi a venit momentul. Si-a introdus mana dreapta pe maneca gecii, dar mana stanga nu mergea. Mana stanga nu se ridica pana la maneca. Astfel a inceput sa se aplece, sa aduca maneca la mana. Nu mergea nici asa. Isi misca gatul necontenit, incercand sa se ajute. Imaginea era dezolanta.

Ii era atat de greu, se vedea ca ii era si se vedea resemnarea nu avea cine si nici de la cine sa ceara ajutor. Nici n-ar fi vrut. Era maneca si mana si geaca lui. Ajutor vroia ca sa isi cumpere un pet si o doza. Atat. Pentru colectia de pe marea de verdeata de la bulevard.

Si apoi a reusit. Nu stiu cum, dar a resit. Parea improbabil, dar a reusit. Momentul aplauzelor nu a venit. Trecatorii nu s-au oprit. Doar un pet a cazut. S-a aplecat sa il ia si a rearanjat toata opera de arta de pe marea de verdeata, cu aceasta ocazie.

Era imbracat in geaca lui, ce parea de piele si erau peste 25 de grade afara. N-avea nimic pe dedesubt, doar o piele tabacita si niste pantaloni de pijama. Era totusi mandru de el.

Aproape a schitat un zambet. Eu aproape plangeam din masina de la semafor, iar oamenii, soferii din spatele meu claxonau si bombaneau cu geamurile lasate ceva la mine- nu stiu exact ce, ca nu auzeam, probabil ceva de femei la volan  si cu palarii cu floricele, caci purtam palaria mea cu floricele.

Eram si eu mandra de palaria mea cu floricele, mi-as fi aruncat-o pe varful capului, cu avant, dar nu cu acel avant, acel avant pe care ti-l da doar amintirea unor alte palarii, a unor alte geci de piele, dintr-o alta viata.

Avea 2 Peturi si 2 Doze goale. Astepta sa isi creasca colectia imbracat intr-o geaca de piele, pe un bulevard din Bucuresti. Oare cati oameni imbracati in geci de piele or astepta in fata unei mari de verdeata, aranjand tacticos avutia lor, peturi si doze?

Zmei ce vor deveni Mame

Inca din adolescenta m-a deranjat mai putin discriminarea barbatilor impotriva femeilor cat discriminarea femeilor impotriva femeilor; chiar mai mult de atat, discriminarea iminenta si paralizanta a mamelor exercitata asupra fiicelor lor.

Sa luam drept exemplu o familie traditionala cum inca multe sunt - 4 membrii: Mama, Tatal, baiatul si fata. Favorizat, intr-o familie traditionala nu este nimeni, defavorizat pe de alta parte este clar copilul de sex feminin.

De mica este invatata cum sa se poarte, ce sa vorbeasca si mai ales ca trebuie sa spele, sa calce, sa aiba grija de fratele ei daca e mai mic, sa asculte de fratele ei daca e mai mare.

Cand protesteaza ca orice copil, caruia normal nu ii plac treburile prin casa „Dar Mihai de ce nu da cu aspiratorul? Si i se raspunde de catre mama ei din bucatarie, cu mainile jumatate in coca ce trebuie framantata ca doar vine Pastele si e musai nevoie de cozonac, ei bine i se raspunde- „el  e baiat” Si o spune pe un ton asa clar si definitiv ca pare singurul adevar existent si daca o zice mami care spune doar adevarul...atunci trebuie sa fie adevarul.

Fata creste si baiatul creste. Fata simte ca e treaba ei sa „slujeasca” iar baiatul simte ca „lasa ca o astept pe mama sau pe sormea sa imi faca de mancare, sa imi calce, sa spele si multe alte lucruri absolut normale de facut prin casa”.

Cea mai mare discriminare este cea a unei mame fata de fiica ei. Este o discriminare pe care o fac mamele din dragoste. Este un act pe care il fac asa cum l-au facut mamele lor inaintea lor si cum ar vrea sa le faca si fiicele lor cu fiicele lor si asa mai departe, caci asa e mersul lucrurilor, femeia duce greutatile familiei, cum carau bunicile si strabunicile noastre galetile de apa, una pe cap si doua in ambele maini pentru echilibru. 

Fetele trebuie sa fie tari de mici. Ele trebuie sa stie sa faca in casa, sa nu rada soacrele de ele, sa nu le arate nimeni cu degetul. Ele trebuie sa invete, sa ajunga mai sus decat au fost mamele lor, dar sa si fie bune gospodine, sa stie sa isi „impace” barbatul, sa fie cuminti si pe deasupra sa zboare si sa faca 10 fapte bune pe zi. Ele trebuie sa fie mai mult decat toti barbatii la un loc, din prea multa dragoste, pentru fetele lor , de multe ori mamele sunt primele care le insufla fetelor acest sentiment de inferioritate fata de restul lumii, mai ales fata de barbati.

Apoi fiica se marita si merge "la casa ei", daca a avut sansa unei autoeducari naturale s-a independizat, si-a creat pe cat se mai putea propriile standarde, a ajuns o femeie complexa si are asteptari de la sotul ei... pana cand se intampla sa dea de „cuvantul soacra-sii” , se intampla ca soacra sa se uita urat ca ea nu face de mancare, ca il lasa sa spele, sa calce, sa aiba grija de copii, si isi critica deschis nora „Ce fel de femeie esti tu? Il lasi pe el, baiatul meu (aceste apelative sunt de la sine intelese - bun si frumos, un zeu printre oameni) sa munceasca in casa?”

Practic ea exprima realitatea aceasta – muncesc amanandoi de dimineata pana seara, nu mai sunt pe timpul in care femeia statea acasa si doar barbatul muncea, vin amandoi de la birou franti, de multe ori ea mai tarziu ca el, el se pune pe canapea in fata televizorului, ea il cheama sa o ajute cu masa, dupa mai multe proteste, ca nah baiatul mamiii care n-a ridicat un deget tot baiatul mamii ramane, se ridica sa  ajute, in capul lui probabil facandu-si planuri cum anume sa „fie rasplatit” pentru tot ajutorul dat, ca doar el face un favor, evident. Se pun la masa, apoi el strange masa, ea spela vasele. El duce gunoiul. Dorm amandoi spate in spate, sau nu.” Aceasta este viata unei femei ce se lupta.

Orice femeie care se regaseste in cele de mai sus este o luptatoare, caci se lupta cu prejudecatiile ei in primul rand, prejudecati insuflate de mama ei de la o varsta frageda. Caci de multe ori se infraneaza... i-ar veni sa ii spuna, lasa ca fac eu, du-te la meci. Lasa ca sterg eu. Lasa ca duc eu greutatile lumii pe umeri si apoi doar sa fiu zambitoare si iubitoare.

Intrebarea e ce fel de sotie esti tu? Una posomorata? Nu... femeia trebuie sa aduca veselie si echilibru in casa, astea sunt cuvinte rostite de nenumarate femei si rar cuvinte rostite de barbati.

Femeile sunt cele mai aspre judecatoare, ele condamna si executa alte femei. Ele sunt cele care trebuie sa inteleaga mai mult decat o ordine sociala impusa anterior de un sistem patriarhal aproape in intregime.

Femeile trebuie sa se educe intre ele, doar asa discriminarea care incepe in familie poate fi domolita. Fiicele sa isi educe mamele. Aici e marea provocare a societatii formata din femei moderne.

Cate dintre noi se incumeta sa isi educe mamele? Foarte putine sau niciuna. Mama nu mai are ce sa inteleaga, nu mai are ce invata, de ce sa ma cert cu ea? N-are sens. Are sens. Sensul este ca va fi si vrem sa fie mereu parte importanta din viata noastra, iar reprosul chiar si mascat creste inconstient sentimentul acela de inferioritate creat de mica, crescut in adolescenta, si renegat dar existent in tinerete. 

Mamele acestea isi iubesc enorm fiicele, ele trebuie sa fie zmeii acestei noi lumi. Ele trebuie sa ia noul si sa il imbine cu vechiul. 

Adevarul este ca ele sunt si oameni din cand in cand, (desi daca te uiti in DEX, omul este definit ca fiind barbat nu si femeie, iar printre primele definitii ale cuvantului femeie este acela de muiere.)