Picioarele lui erau tăcute. Niciodată nu se auzeau pe asfalt
cum se aud picioarele mari, butucănoase ale muncitorilor săi. Se opri în
mijlocul gangului de la Romană. Găsise un bănuț. Era norocul lui. Îl duse rapid
la buze și îl sărută, apoi îl îndesă în paltonul său vechi de 20 de ani. La
capătul gangului se sprijini cu mâinile de zidurile pline de graffiti ale
gangului și apoi alunecă în genunchi. Își purta mâinile pe lângă corp. Stătea
nemișcat. Aștepta.
N-a trebuit să aștepte mult căci când își întoarse capul ea
tocmai intra în gang. O urmărea de ceva vreme. Știa că trebuia să apără, căci
era cel mai scurt traseu spre casa ei și mereu fusese fără frică. Când erau
mici o striga "€œJoan of Arc” și ea râdea cu poftă căci
tocmai văzuse filmul. Nu citea. Nu era genul care să citească și pentru
asta începuse încă de atunci să o iubească puțin. Se uitau la filme împreună.
Asta făceau ei.
O vedea cum mergea încetișor, oprindu-se din când în când să
își tragă răsuflarea. Își amintea cum alergau împreună pe Magheru, într-un
semi-maraton să îl ia pe Toma de la Școală. Tot așa pe înserat. Și râdeau când ajungeau acolo plini de aer de
oras entuziasmați că îi vor asculta poveștile de peste zi, despre ce vorbiseră
la educație civică, ce aflase el despre nu știu ce animal, cum se lovise colega
de banca cu compasul, căci nu știa să îl folosească. Pentru ei pentru amândoi
Toma era un mister deși îi știau fiecare gest și fiecare vânătaie.
Se uită la el. Nu îl recunoscuse și n-avea să îl recunoască.
Era un bărbat la vreo 33 de ani ce se ruga la pereții plini de graffiti din
gangul de la romană. Dacă ar fi fost alt gen de femeie probabil că s-ar fi
temut de el, probabil că l-ar fi ocolit, dar ea, nu. A ajuns în dreptul lui și
s-a oprit.
- Ați pățit ceva? Vă ajut? Spuse ea punându-și
mâna ridată pe umărul lui și apoi retrăgând-o rapid
- Nu. Sunt ok. Îmi place gangul ăsta. Aici vin
să meditez.
- Ah
Se întoarse cu
spatele la pereții gangului, tot în genunchi, în fața ei. Ea tresări. Poate îi
recunoscuse ochii, poate se speriase. Nu știa. Apoi fără un cuvânt și-a reluat
drumul spre casă. Trebuia să o urmărească până acasă, n-avea încotro. Nu se
putea întoarce fără ea. Știa că trebuia să o facă, dar era diferit de data
asta. Cu alții îi era ușor. Nu știa nimic mai mult decât bătrânețea sau boala lor. Despre ea își amintea tot. Își amintea vocea ei când îl chema la masă și
cum se răsfață dimineață, căci nu era o persoană matinală, se trezea greu și bombănind dacă o trezea el. Băiețelul lor, Toma era
singurul care o putea trezi și obținea un zâmbet la schimb. Uneori bărbatul cu palton era gelos.
Mai ales când ea abia născuse și toată atenția ei se îndreptă spre copi și toate
zâmbetele și grijile și gândurile ei. Chiar în anul în care toate se echilibraseră,
când Toma a împlinit 10 ani, atunci s-a întâmplat. Ea s-a schimbat. Atunci a
îmbătrânit. Toma era destul de mare încât să înțeleagă pierderea și destul de
mic să poată să plângă nestingherit și sincer. Accidentul a schimbat
totul.
Toma se mutase de 5 ani în Brașov. Iubea o fată acolo. O vedea pe Joan a lui prea rar, prea puțin. Știa asta. Chiar și așa ea își păstra zâmbetele doar pentru Toma.
A pornit în urma ei. L-a simțit, dar n-a mărit pasul. Aproape de bloc, s-a oprit.
- Ce vrei? Bani n-am. Sunt bătrână. Ce
vrei?
- Mă aștepți de ceva vreme. Te-ai rugat acum
două seri Sfântului Ioan.
- Ce zici? Am înnebunit. Se ciupi de umăr
- Ești un înger? Tre’€să îți
spun că n-arăți a înger.
El râse. Ea tresări
iar
- Nu știi că îngerii se tem de bătrânețe? Au
senzația că se da. Sunt niște fricoși.
A râs și ea.
- Și dacă nu ești înger, atunci? Ce ești?
- Știi Cine sunt.
- Mă lași măcar să-mi sun băiatul?
“Vă pupă mama pe toți.”
“Și tata” șopti bărbatul cu paltonul vechi de 20 de ani.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu