luni, 6 ianuarie 2014

Cu patru colturi si o inima de argint



Când eram mică, aveam patru colțuri și o inimă de argint, nu de aur ca a fraților mei. O mătușă din partea mamei m-a măritat bine, cu vărul regelui, mai mare înțelept peste tărâmul de Miazănoapte. Înțelept, dar bătrân și rău. În noaptea nunții noastre mi-a rupt colțurile, tot în noaptea aceea a murit, fără să îl ating. A murit de emoție au zis doctorii, dar nimeni nu i-a crezut. Așa am rămas și văduvă și fără colțuri. 

Eram sigură că cel puțin 200 de ani n-avea să mă mai ia nimeni și cine i-ar condamna, cine ar vrea una schilodită și văduvă fără copii? Ei bine m-am înșelat, chiar fratele mai mic al regelui m-a luat concubină, nu nevastă, ar fi fost rușine să ia de nevastă pe cea ce i-a fost nevastă mai marelui văr. În prima seară am dormit pe ceruri separate, era de înțeles, petrecuse toată noaptea, îi era frig și era și luat puțin, eu nu m-am supărat, doar era un mire adevărat. A doua seară a murit. Am jelit cu femeile din sat. M-am închis în lactee și m-am rugat să îmi ia stralucirea, să mă ia cu el.  Nimic. La înmormântare l-am cunoscut pe Soare, apoi vreo 3 ani am stat pe cerul Sibielului, în ținutul cel mai rece al Grănicerilor din Sud. A trecut pe acolo Leila mai marea preoteasă a regelui. M-a văzut și i-a zis ceva paznicului ei. A doua zi fusesem răpită și trimisă pe cerurile despicate ale regelui, unde stelele sunt pescuite de pe cer și duse în templul Soarelui. Apoi nimeni nu știe ce pățesc. Babele spun că sunt aruncate în mări sau că li se suge strălucirea aurie și rămân sterile, apoi se fac preotese, ca Leila. Nu era rău să fii preoteasă, o preoteasă la curtea Soarelui era urâtă de toți, dar respectată. Ele alegeau stelele ce aveau să fie sacrificate. Leila alegea foarte rar, însă ce semn al dracului era că mă alesese chiar pe mine. 

Soarele se pare că uita cum a fost zămislit de o stea prinsă in navod, cum mamă-sa a murit chiar între firele de nailon si cum el s-a rănit prins tot între firele de nailon până ce solzii s-au desprins de pe trup și a rămas gol în fața marei preotese Leila. Ea l-a crescut și l-a ajutat sa cucerească cerurile de Miază-noapte. Restul au îngenunchiat de bună voie. Înainte să ajung  în plasă o priveam pe Mai Marea Preoteasă și nu mi-o imaginam bătrână sau copilă. Ea fusese probabil mereu așa, un pic mai rece decât restul. O stea nemuritoare, cea la care muritorii se roagă pentru dorințe și care o data la 100 de ani implinește una. 

Am stat și eu în plasă vreo doi ani. Mă împrietenisem cu celelalte stele; niciuna nu înțelegea boala mea. Poate mi se trage de la inima mea de argint. Aș smulge-o dacă aș avea gheare, dar nu am! A venit și rândul meu. M-au extras cu un clește ca pe o stea de rând. La început am alunecat. Nu aveam colțuri de care să apuce. Apoi m-au prins de mijloc și m-au tras repede. M-au dus în tunelul regelui și mi-au scos unul câte unul solzii aurii. Leila mă observa cu atenție. Când au ajuns la solzii din dreptul inimii, pescarii au descoperit o sferă, nu aurie, ci albă. Sfera m-a înconjurat, iar când pescarii m-au privit în ochi s-au izbit de cer și au căzut. Leila râdea. Atunci a apărut el, Regele Cerurilor. M-a recunoscut.

-          Cumnată

-          Mai Mare Rege al Tărâmurilor de Miază Noapte și dincolo de ele, te salut

Îngenunchez și Sfera se lasă și ea la picioarele noastre. El îmi zâmbește iar Leila iese din tunel. El îmi atinge mijlocul rănit de cleștele pescarilor. Mă gâdilă. Sfera se ridică deasupra amândurora apoi intră în mine de sus în jos, dureros și lent. Soarele mă obligă să stau nemișcată. Îi mușc ochii și-i sar ca niște mingiuțe de ping-pong din orbite. Nu pare să îl doară. Sfera explodează înăuntru-mi. Soarele nu se mișcă din marea de lumină albă ce-l cuprinde și pe el. Leșin. Mă trezesc pe un cer negru. Sfera mea clipocește. Îl aștept pe Rege.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu