omorfi mou's turtle tank

will you become that crazy old woman with the turtle tank, a gun in her pocket and a gum in her hair?

Maybe

will you become that stubborn old woman with goats near her bed and small journals lying around next to her dresser?

Maybe

or will you be always young? will you carry youngness in your heart not as a burden, but as a way of vowing for all those people from your past, for all those moments that made a difference some time.

Maybe I will

will you want to have your remains cremated like in the movies when your children have no idea what to do with you now that you are not?

Maybe I won't have children.

or will you have an old house near a big city and will fill it up with all the junk possible, all the things you do not need and just read all night and sleep 'till lunch, as your country old neighbors gossip about you as they see fit.  

Maybe I will read during day time. I will vedge and read.

What about you? Will you be the man with the goat?

I am already here.

un soarece si un inger, tovarasi de drum

Constructii de lut pe un birou de lemn. Un birou cu geamuri mereu inchise, cu file neintoarse si povesti nespuse.

Constructii de lut pe biroul meu. Un soarece si un inger, tovarasi de drum. Ii intorc mereu cu fata spre mine, dar nu stiu cum ajung mereu cu spatele la mine. Le admir spatele.

Constructii de lut se ridica de peste tot din jurul meu. Fara asteptari, fara continuari.

Mint. Constructiile de lut. Asteptari exista.

amintiri de pe maidan

Mi-amintesc de un copil blond. Un baietel cu care ma jucam volei pana seara si nu voiam sa intru in casa cand striga mama "Inca 5 minute". Il intrebam ce e Vacarestiul si el radea si imi spunea intreaba-l pe I. Si il intrebam pe I. Ce e Vacarestiul? Nici ei nu cred ca stiau. Imi trimitea scrisori de dragoste. Eu aveam 10 si el tot 10. Zicea ca ma iubeste. M-a iubit pana la 11. De atunci nu l-am mai vazut, dar eu i-am scrijelit numele peretele din camera mea. Mi-am zis ca asa o sa fim mereu impreuna, cum erau actorii din telenovelele la care ma uitam in weekend cu bunica.

Mi-amintesc de un tanar blond. Mi-aducea cafea dimineata, inainte de cursuri. Stateam unul langa altul la curs. Ii zambeam si ii povesteam despre facultatile mele interminabile. El zambea intelegator. Ne-aminteam amandoi de copii de 10 ani, ii purtam si pe ei cu noi, undeva intre cursuri. Se uitau unii la altii neintelegatori, ce faceti aici? Nu vedeti ce plictisitor este cursul asta de contabilitate? Mingea si pe maidan cu voi. Acolo va place amandurora. Pe maidan, unde e piciorul rapid si mingea dezumflata si intotdeauna in curtea vecinilor. Sari dupa ea. Sari. Daca ma prinde, ne prinde pe amandoi. Da dar tu esti fata, tie nu iti face nimeni nimic. Atunci o sa sar eu. Nu lasa. Sarim amandoi.

Mi-amintesc de un baietel care nu semna scrisorile pe care mi le lasa in cutia postala de valentines day, dar eu ii stiam scrisul caci doar imi scrisese in oracol.  Mi-amintesc ca era nascut in octombrie.

Mi-amintesc ca am tinut la el.

27

Misti din aripi si se face noapte.

Misti din fund si se face zi

crestezi pe un perete cateva litere. 

Credeai ca vor ramane acolo mereu. Pe un perete gri intre sufragerie si dormitor. 

Razi. Plangi si mai ai o sansa. 

Misti din picioare si se face seara. 

Misti din cap si se face zi. Mai ai 27 de zile. 

without aer

Cuvinte ce mi se opresc in palme uleioase si reci. Fac un pumn mare in care pastrez pareri de rau si lucruri pierdute undeva in spre sud, spre picioare. Mi-as desface pumnul, dar cine stie ce efecte secundare poate avea lipsa de aer.

arma de weekend

mi-am scos rujul cel mai rosu din geanta mea bej de petrecere.
pe obrazul alb o floare, cea mai rosie floare.
pe barbia crem un fluture, cel mai rosu fluture, pe care probabil l-ai fi inghitit daca nu ti-as fi atras atentia.
pe frunte un unicorn, e si el rosu, dar parca mai pal.

incerc sa ma dau cu ruj, dar dupa o noapte intreaga de dat cu ruj vad ca nu mai am, asa ca ma adap din floarea si fluturele tau.

Taximetristul se mira, dar nu zice nimic. Cine stie cati unicornii o vedea el vineri spre sambata noapte?

carpediem

Nopti pierdute intr-un bar carpediem.

Mi-arunc haina de blana pe bar si shot-ul imi inchide rasuflarea de weekend.

Te caut prin multime fara drept si fara scuze. Mi-ascund in pahare de adulti si jocuri de copii, priviri intarziate.

Am aruncat telefonul intr-o geanta rosie si ma ridic pe barul insingurat. Jos la picioarele mele, un technician dentar si un contabil. Ei privesc in sus. Norocul meu ca nu port fusta.

Mi-astern pe bar comentariile rautacioase si credinta deplina in Dumnezeu. O iubire mai veche imi gadila talpile, geanta vibreaza, iar eu imi scutur cu putere picioarele, pe barul pe care mi-am batatorit toata seara cate un pic din tot ce urmeaza.

Geam de tinichea

Ma privesti din spatele unui geam murdar. Imi lipesc nasul de geam de indata ce iti fuge privirea. Am un nas murdar. Este plin de ciocolata, de eugenii, de retineri sociale, de frica de singuratate, de putin whisky si de meschinarii autonome.

Mai de mult mi se parea ca imi scrii pe geam. 

Cuvinte aleatorii. credinta. prietenie. cremwursti si zahar. 

Radeam cand se impregnau seara tarziu pe nasul meu lung si subtire. 

Le trageam incet, pe nas si mi se rostogoleau afara, in cu totul alte forme. Obiective. Morala. Concurenta. Presiune. Planuri. Toate prea mari pentru buzele mele prea subtiri.  

Mai astept pana diseara sa spargi geamul. 

    

Platon Rafael

Imbrac un platan in haine de nunta. Cravata si toate cele. Ii pun si cercei, ca sa fie si al meu. La baza scrijelesc semnul infinitului.

Cine-i nebun sa se apleace pana la baza Platanului?

Zeii lui Negoiță

Întotdeauna mi-am dorit să ajung medic. Din păcate tata nu a fost de aceeași părere. El a vrut să mă fac inginer constructor, să îi construiesc halele în care avea să taie porcii și vacile familiei. Îi era greu singur, mama îl părăsise când eu aveam 3 ani și sormea, Maria, 5. Am crescut greu, mai mult la mătușa Ecaterina, ce ne bătea cu orice ocazie, dacă era ceva ce îi plăcea mai mult decât să ne bată, era să ne amenințe cu bătaia “să vezi ce îți pun eu pielea pe băț, copil împielițat ce ești/ da unde te crezi tu aici? Pe mahala, de acolo de unde vine maică-ta? Aici e o casă respectabila” Tanti Terina că noi așa îi ziceam fără să știe, avea și un soț, care nu prea vorbea și care la un moment dat a murit. Noi copiii eram convinși că ea l-a omorât, din bătaie, sau poate doar amenințarea i-a ajuns până la urmă la os. Între timp am crescut și tanti Terina s-a piticit de tot. Îmi ajungea până la umăr, încă mă amenința cu bătaia, arunca cu bățul după mine prin curtea din strada Violetelor, dar nu mă mai atingea cu adevărat, bine numai când bocea, știa că nu support să plângă cineva și uite așa tot făcea ce își dorea din mine. Tata la 15 ani a decretat că trebuie să îl ajut la măcelărie. Trebuie să învăț o meserie, în caz că nu ajung inginer constructor. Am învățat să tai porci și viței, uneori și găini, le primea tata cadou, Dumnezeu știe de unde. Bine că n-am primit niciodată un astfel de cadou, căci în mod sigur n-aș fi știut cum să reacționez. “Ah nu trebuia, mulțumesc mulțumesc, ce e? Ah o găina? Și e vie. O cheamă Blândica, cu siguranță o tai imediat ce ajung acasă pe Blândica, cel mai frumos cadou pe ziua de azi” 

Am dat și la facultate. Și la medicină și la Construcții. Am intrat din prima la construcții. Tata exploda de mândrie, toate meditațiile pe care mi le plătise și tot timpul pe care îl pierduse cu mine, toate seriile acelea în care îmi explicase el însuși sensul vieții unui om, cum te naști ca să muncești, ca să îți poți întreține copii, ca aceștia să ducă o viață mai bună ca a ta. Am aflat mai târziu că tata suferea de aceeași boală de care suferă majoritatea părinților români - își construiesc altare de martiri unde se ard de vii în fața icoanei  propriilor copii. Își găsesc scuze și rasplate în ei. Noi suntem salvarea părinților noștrii și le purtăm și crucile pline de sângele porcilor tăiați toată ziua în hala din cartier. Maria mai puțin, căci ea era fata, dar eu, Toma Negoiță, moștenitorul familiei de fermieri și hoți de căi, eu aveam să duc ceva, nu știam încă ce, mai departe, prin simplu fapt că eram bărbat. Mi-era ciudă pe sormea uneori. Ea era mai liberă din anumite puncte de vedere. Tata pentru că era un tată adevărat, deci un misogin perfect nu se aștepta la prea multe de la ea, doar să spele, să calce și să gătească și era mulțumit, el da, ea nu. Ea mereu și-a dorit mult mai multe pentru ea. Uneori aveam impresia că nu ne suportă, nici pe mine, nici pe tata. Se închidea în camera ei când venea de la școală și ieșea abia seara când ne făcea ceva repede de mâncare și pleca apoi de fiecare dată să se plimbe, mai ales când era lună plină, că și cum luna i-ar fi dat forță să ne mai facă față o zi, o săptămâna, o lună, nouă familiei ei de bărbați, bădărani și lipsiți de orice fărâmă de feminitate. A dat și Maria la facultate, cu doi ani înaintea mea, cum era și natural. A intrat la limbi străine. Tata a cinstit-o pentru prima dată cu un pahar de vin, la masa bărbaților. Maria l-a refuzat politicos și și-a turnat un păhărel de țuică. Tata a râs cu lacrimi și a mângâiat-o pe părul negru, al mamei. Când am intrat și eu la facultate eram oficial singurii din familie cu cele mai înalte studii. Veneau verișori îndepărtați să ne întrebe banalități, dar banalități ridicate la rang de decizii de viață. Ce să fac, să mă însor cu ea? Păi o iubești?, întreba Maria. Ce are a face? E drăguță. O văd făcând copii frumoși și femei dup-aia există berechet. Deci voi ziceți să o iau, nu? Ah ce m-aș face fără voi? Nu degeaba ați făcut amândoi facultate”. Ai fi zis că pentru familia noastră extinsă eram un fel de mici zei. 

Prin ultimul an de facultate dA©jA  nu mai stăteam pe acasă, mai mult la cămin, îmi făcusem o prietenă din Focșani, o chema Diana, era blondă și înaltă. Frumoasă de picai, dar și inteligentă. Când ne-am întâlnit cu sormea din întâmplare prin oraș pe la Romană, a fost atât de surprinsă că mi-a zis,”Tine de ea, că nu cred că îți mai dă Dumnezeu.” A avut dreptate. Ne-am despărțit până la finalul facultății. I-am zis că nu ne mai dorim aceleași lucruri. Eu o doream pe Ana Mihalașcu, o altă blondă din cartier, voluptoasă și temperamentală. 

 În anul în care am terminat eu facultatea a început și tata să bea. Bea mult. Avea o femeie, și eu și Maria știam de ea, căci lumea bârfea, dar tata nu o adusese niciodată până atunci acasă. Era o țigancă ce nu putea avea copii, divorțată de mulți ani și amărâtă, vorbea stâlcit românește și lumea bârfea că tata îi dăduse bani să își deschidă florărie. În anul acela țiganca s-a mutat de tot cu noi în casă. Nu era femeie rea, îngrijită, trabaluia prin casă toată ziua și nici fraieră nu era, îi mergea foarte bine florăria. Nu știu dacă îl iubea, dar cu siguranță îl respecta, îl și bălăcărea, că doar nu ar mai fi avut haz traiul lor, fără scandal de mahala. Maria n-a putut suporta, în mai puțin de două luni și-a găsit coleg de apartament și s-a mutat în zona Tineretului, chiar aproape de parc. Eu am terminat facultatea, dar am terminat-o cu greu. Am copiat la majoritatea examenelor, am dat ciubuc cui trebuia. Până la urmă am terminat, dar nu mi-am găsit de muncă. Eram fascinat încă de Ana Mihalașcu, deși îmi dăduse papucii cu câteva luni în urmă. Eram în căutări. Dădusem de veste. Așa ziceam oricui mă întreba, neam sau prieten. Bineînțeles, toți credeau că sunt extrem de important, că am o mie de relații, și că în scurt timp o să îmi găsesc ceva. Asta pentru că aveam mulți tovarăși de prin cartier. În timp toți ajunseseră într-un fel sau altul să trăiască luni sau ani într-o închisoare, mai aproape sau mai departe de casă, la Jilavă sau la Porți. Ne înțelegeam bine, dar nu i-am vizitat niciodată.

Când am văzut că nu îmi găsesc de lucru, m-am apucat de meditații. Credeam că îmi plac copiii. M-am înșelat. Nimic pe lumea aceasta nu e mai crunt ca un copil la pubertate. Nu numai că miroase, dar pare că Dumnezeu nu s-a îndurat să îi dea minimul de minte, el chiar crede că cineva, oricine, de altfel ar putea înghiți faptul că i-a mâncat câinele tema, iar eu eram, vorba aceea, doar proful de mate, de acasă. Nu aveam în de-ajuns de mulți copiii că să îmi pot permite chiria unui apartament, de orice fel, de aceea continuam să stau cu Fatima, așa o cheamă pe mama mea vitregă, țigăncușa, nume predestinat de altfel, de florăreasă de success și cu tata. Tata vânduse hala, jumătate de bani îi dăduse Măriei, cred că dintr-un fel de rușine, doar de ea îi era rușine și jumătate îi jucase la pacanele. După vârsta de 50 de ani viciile nu s-au rușinat să îl invadeze din toate părțile. Mi-era greu să înțeleg ce anume îl făcuse să aștepte atâția ani, părea că în sfârșit se eliberase de toate greutățile lumii și le ascunsese în păhărele de vin începute de prin miezul zilei, pe care și le vărsa cu încăpățânare pe gât până seara târziu. Între timp Fatima ajunsese să întrețină casa și îl convinsese să se și însoare și să îi cedeze casa, tata cu stropul de luciditate pe care îl mai avea mi-a dat mie și Mariei jumătate de casă și Fatimei restul. Maria din acel moment, n-a mai călcat niciodată în curtea în care copilărisem împreună, eu în schimb îmi petreceam acolo mai tot timpul.

Mă împrietenisem cu tata la băut și seara când mă întorceam de la meditații beam amândoi care mai de care mai abitir. Cu ce scop? N-am idee, așa simțeam. Simțeam că trebuie să mă răzbun pentru toată facultatea aceea insipidă și inodoră, pentru toate lecțiile de matematică pe care mi le injectasem la propriu în venă spre a putea rezista încă o noapte și încă una, până la examenul de admitere. Eram cel mai școlit din curtea școlii și seara uneori venea Fatimă să mă controleze, să nu mor innecat cu propria-mi vomă. 

Totuși nu era chiar totul gri. Când câștigam bănuții de pe meditații, jumătate îi dădeam la curve. Mă duceam de vineri până duminică. Cel mai mult îmi plăcea de Jenni. Era blondă și tristă mereu. Vorba aceea” blondă și tristă cum ne plăceai noua” Stiam de la cucoana Luiza, că are o fată de 12 ani, de întreținut și că nu locuiește în cartier. Îmi plăcea pentru că pe cât de tăcută era, pe atât de convingătoare era în pat. Nu se dădea în lături de la nimic, părea că pentru ea, acolo începea și se sfârșea tot, sau tot ce conta. Acolo în patul acela cu saltea tare, de la Ikea îmi lăsăm bărbăția o data pe luna, că doar atât îmi permiteam. Asta până într-o vineri când am cerut-o ca de obicei, și nu mai era. Mi-amintesc că inițial m-am enervat, cum mi-e firea și apoi am plecat din bordelul de pe strada Olarilor, unde nu aveam să mă mai întorc. M-am gândit la Jenni și la fetița ei care deja  era adolescentă, trecuse de blestemul pubertății și mi-am imaginat-o pe blonda mea tristă în bucătărie pregătindu-I ceva de mâncare. Dintr-o dată mi-a venit cheful de o plimbare prin Tineretului, poate chiar să o văd pe Maria, că n-o mai văzusem de un an aproape.